Corona Brașov, scorul campionatului cu Mureșul Tg. Mureș. Cetate Deva și „U” Cluj au obținut victorii cu formații din Top 6

Redactor:
Marius Hutu
Corona Brașov, scorul campionatului cu Mureșul Tg. Mureș. Cetate Deva și
  • Publicat:
  • Actualizat:

Etapa a 17-a a Ligii Naționale de handbal feminin a consemnat cea mai mare diferență de scor înregistrată în acest sezon, 23 de goluri! Corona Brașov a câștigat cu 40-17 în compania formației Mureșul Tg. Mureș. Până azi, cele mai clare victorii fuiseseră obținute de CSM București și HCM Baia Mare, ambele în deplasare: 45-25 cu „U” Cluj, respectiv 41-21 cu Mureșul Tg. Mureș.

Pentru Brașov a fost și cel mai convingător joc din 2015, după un start mai șchiopătat, în care a pierdut puncte cu Deva, a fost eliminată de HCM Baia Mare în Cupa României și a fost la un pas de a fi încurcată în campionat și de CSM Ploiești. La fel de adevărat este faptul că formația lui Bogdan Burcea a făcut scor cu echipa care nu a obținut încă niciun punct în acest sezon, Mureșul Tg. Mureș, o candidată serioasă pentru a se reîntoarce în liga secundă după numai un an în Liga Națională.

După primele patru partide din etapă desfășurate până în prezent, „U” Cluj este echipa care s-a evidențiat. Formația pregătită de Carmen Amariei a reușit să câștige toate cele trei puncte cu Dunărea Brăila, formație din Top 6. După o primă jumătate de campionat sub orice critică, „U” a renăscut în retur și începe chiar să viseze la play-off, de care o mai despart șase puncte. 

HC Zalău a obținut un succes important la Slobozia, cu CSM Unirea, scorc 25-23, care îi consolidează locul 7 în Liga Națională. Echipa lui Gheorghe Tadici a trăit periculos în acest joc: după ce a avut 12-9 la pauză, gazdele au întors rezultatul și au condus în mai multe rânduri cu 2 goluri. HC Zalău s-a desprins decisiv abia în finalul jocului.

Meciul rundei se va disputa însă luni, la Craiova, între echipa locală SCM și CSM București. Este revanșa jocului după celebrul caz „Ecusoanele”. În tur, echipa lui Aurelian Roșca a câștigat la masa verde după ce gruparea bucureșteană a pierdut ecusoanele antrenorilor Mette Klit și Adrian Vasile. 

Liga Națională de handbal feminin, etapa a 17-a

  • Universitatea Neptun Constanța – HCM Baia Mare 27-29
  • „U” Alexandrion Cluj – Dunărea Brăila 25-24
  • CSM Slobozia – HC Zalău 23-25
  • Corona Brașov – Mureșul Tg. Mureș 40-17
  • CSM Cetate Deva – HCM Roman 28-23
  • SCM Craiova – CSM București luni, ora 17:00
  • CSM Ploiești – HCM Rm. Vâlcea luni, ora 18:30
1. HCM Baia Mare 17 16 0 1 530-372 48
2. Corona Brașov 17 13 3 1 496-373 42
3. CSM București 16 14 0 2 470-340 41
4. SCM Craiova 16 11 0 5 356-341 33
5. HCM Roman 17 10 2 5 402-391 32
6. Dunărea Brăila 17 9 0 8 474-451 27
7. HC Zalău 17 8 1 8 428-438 25
8. HCM Rm. Vâlcea 16 6 2 8 403-429 20
9. CSM Ploiești 16 6 0 10 360-403 18
10. Cetate Deva 17 5 3 9 432-482 18
11. „U” Cluj 17 4 2 11 460-526 14
12 Neptun Constanța 17 4 1 12 410-464 13
13 CSM Unirea Slobozia 17 4 0 13 395-472 12
14. Mureșul Tg. Mureș 17 0 0 17 387-511 0

CSM București a fost penalizată cu un punct

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×